Ştefan cel Mare – un om important

by Madalina Tasca on December 29, 2015
Istorie

Îți place? Spune și altora!

Pinterest

Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea şi al Doamnei Oltea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504.
A fost căsătorit cu Evdokia Olelkovici (1463-1467), Maria din Mangop (1472-1477) şi cu Maria Voichiţa (1478-1504).

Acest nume este cunoscut de foarte mulţi oameni! Misiunea sa în viaţă a fost ocrotirea şi recunoasterea credinţei peste tot. Impresionant nu?
Lupta şi credinţa, fiecare fiind reprezentată de sabie şi biblie. Acestea au jucat un rol foarte important în viaţa lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Cutremurator a fost momentul când domnia sa a fost doborât în urma unei lupte în 1486.
Aflat în noroi se spune că a făcut un legământ cu Dumnezeu şi a fost salvat de către un om numit Purice şi un alt boier Pântece a reuşit să-l omoare pe cel care l-a rănit pe Ştefan înainte să ajungă la Suceava. Începând din acel an, Ştefan a construit un lanţ de biserici.
Viaţa acestui om  a început dramatic, la vârsta de 12 ani tatăl său a fost omorât. Acel lucru l-a ambiţionat şi l-a ajutat să ajungă în timp de 6 ani în postul de conducător a 6 000 de oameni. Atunci acesta a reuşit să-l omoare pe ucigaşul tatălui său. A reuşit să cucerească Moldova de la polonezi prin Hotinul din Nord şi Chilia împreună cu Cetatea Albă de la munteni asigurând o deschidere la Marea Neagră. Această deschidere a jucat un rol în sfera economică a ţării.
Dedicarea acestuia în apărarea teritoriului a continuat şi după moartea sa prin faptul că a fost îngropat la Putna, un loc care a marcat graniţa .


Gândul morţii sale l-a urmărit peste tot, acest lucru era dobândit nu numai după cum se producea o moarte în timpul său, de exemplu o simplă infecţie la măsea, ci de numeroasele lupte cu tătarii, turcii şi muntenii.
Deosebit ca om şi un model pentru mulţi dintre noi prin simplul gest că înainte de orice luptă mergea să se spovedească şi să se împărtăşească. Gest care demonstrează cât de puternică era credinţa acestuia.
Chiar dacă nu avea în subordinea sa mulţi oameni cu care să meargă la lupte şi nici arme perfecte acesta dovedea de fiecare dată că era un foarte bun strateg. Ştefan cunoştea toate greutăţile pe care le înfrunta o armată în lungul drum spre lupta propriu-zisă.
În primă instanţă cu ajutorul oamenilor săi a tăiat fiecare sursă de hrană aflată pe terenurile din apropiere, apoi şi-au ales cu mare grijă locul unde se putea desfăşura lupta. De obicei căutau văile, locurile cu mlaştini şi  zonele împădurite. În a doua instanţă găsirea locurilor perfecte formau punctele cu intensitate maximă în luptă, unde se amplasau tunurile, aruncătoarele de pietre şi grupurile de arcaşi. Tare !
Ştefan a mai avut un aliat, unul foarte important şi anume ceaţa. Acesta ordona toboşarilor şi trâmbiţarilor să înceapă lupta dincolo de locurile pline cu mlaştini. Acest lucru îi determina pe adversari să meargă spre zona de unde se auzeau sunetele, dar de fiecare dată sfârşeau în capcană.
Apoi îi lovea pe ceilalţi din faţă, flanc şi spate. Îi punea în dezavantaj pe cei care nu se puteau desfăşura fiind prinşi între dealurile împădurite. Acest lucru făcând ca o luptă să se petreacă în loc.
Împreună cu oamenii săi de elită reuşeşte să provoace panică în interiorul adversarilor şi mai ales dezoganizare. Luptele în acest mod aveau o durată de  aproximativ 3-4 zile unde totul era un adevarat măcel. Victoriile erau sărbătorite sub formă de post cu apă şi pâine.  Pătrunzător?! Da ! Mereu, Ştefan,  se înfăţişa oamenilor săi în persoană ceea ce determina ca relaţia dintre ei şi mai ales comunicarea să fie una foarte puternică.
Fascinant, nu-i aşa? Personalitatea acestuia era bine creionată de tot ce realiza, comunica şi gândea. Era iubit de oameni şi  considerat sfânt. A fost canonizat în 1992 de către Biserica Română. Chiar dacă acest lucru a fost criticat deoarece marea majoritate a vieţii sale a trăit omorând oameni şi având amante acesta a cunoscut ce înseamnă drumul spiritual . Finalul drumului contează şi ecoul său .


Nu ştia să citească dar compensa prin dictare, nu ştia să scrie dar compensa prin punerea călugărilor să copieze evanghelii şi tot ce numim istorie în zilele noastre.
Acesta a zidit 44 de  mănăstiri și biserici, conform tradiției, după fiecare luptă câștigată o biserică. Bolnav de gută, i s-a amputat un picior de pe urma unei răni căpătate la asediul Chiliei din 1462. După o domnie de 47 de ani – neobișnuită pentru acele vremuri – a decedat în anul 1504.
Aşadar, Ştefan cel Mare a fost, este şi va fi o legendă pentru toţi românii. Trebuie să fim mândri de cei care ne-au condus către o lume mai bună. Nu-i aşa?

comments
Leave a reply

Leave a Response

Close
Fii suporterul nostru!
Prin click pe aceste butoane ne ajuți să devenim mai buni. Dă click acum.
Social PopUP by SumoMe